În aceste condiții, vânzările de vehicule Porsche, precum crossover-ul Cayenne, au urcat luna trecută cu 55%, iar cererea pentru Lexus cu 63%.
Centrele de vânzare a vehiculelor Lexus au suplimentat personalul pentru a face față numărului mai mare de clienți, care a crescut cu o treime, potrivit Toyota Motor.
Nu doar cei bogați vor să cumpere mașini, ci și oamenii de rând, care vor să își convertească rublele în bunuri, în condițiile în care moneda s-a depreciat cu 19% față de dolar, de la 1 noiembrie. Valul recent de cumpărături favorizează piața auto, care a fost puternic afectată de problemele economice ale Rusiei.
Luna trecută, vânzările auto din Rusia au scăzut cu doar 1,1%, limitând declinul din primele 11 luni la 12%, potrivit Asociației Oamenilor de Afaceri Europeni (AEB) din această țară.
„Mașinile, indiferent dacă sunt ieftine sau premium, sunt vândute acum ca pâinea caldă. Nu a mai fost o astfel de cerere în ultimii 10 ani”, a declarat Tatiana Lukovețkaia, director general la Rolf Group, unul dintre cei mai mari dealeri auto din Rusia.
Cheltuielile mai mari ale rușilor au legătură mai mult cu inflația și deprecierea monedei, decât cu Crăciunul. Economii în valoare de 1 milion de ruble valorează în prezent circa 18.600 de dolari, înregistrând un declin de aproximativ 4.650 de dolari față de 1 noiembrie, iar mașinile reprezintă o investiție bună. În trimestrul patru, prețurile vehiculelor au crescut cu numai 5%-7%, potrivit Rolf Group, în timp ce inflația a atins luna trecută 9,1%.
Alexei, un bancher de la o bancă importantă din Rusia, a cumpărat în noiembrie un coupe Audi A7, pentru care a plătit, în urma devalorizării rublei, o sumă mai mică decât ar fi plătit anterior, echivalentă cu 40.000 de dolari.
„În perioade de criză, oamenii consideră mașinile o investiție. Regula potrivit căreia o mașină se devalorizează cu 20% odată ce a ieșit din showroom nu mai este valabilă”, a explicat Andrei Rodionov, director pentru comunicare la divizia din Rusia a Mercedes-Benz.
Producătorii încearcă să nu transfere în totalitate impactul devalorizării rublei asupra cumpărătorilor, dar o creștere mai mare a prețurilor va fi inevitabilă, anul viitor, a arătat Lukovetskaia.
Joerg Schreiber, președinte la AEB, a spus că cererea de retail a fost extraordinară în ultimele săptămâni, iar cumpărătorii se grăbesc să facă achiziții, înaintea majorărilor de prețuri anticipate pentru anul viitor, iar perspectiva pentru decembrie este promițătoare.